Fericirea, din punctul meu de vedere, nu poate fi o stare de extaz continuu, ci mai degraba o stare de echilibru, un echilibru interior care se mentine indiferent de ceea ce viata aduce, fie bucurii, fie tristeti.

Traim in lumea asta in care apar inerentele situatii care ne solicita, fiind imposibil sa fim intr-un extraz continuu. Cum am putea cand facturile trebuie platite si banii nu ajung; ba s-a stricat masina de spalat, ba ai o durere crunta de cap etc.

Totul are legatura cu peceptia pe care o ai asupra respectivelor situatii, de aici pleaca totul. Suntem masochisti ca specie, amplificam emotiile, tesem scenarii si ne ingrijoram atat de tare in privinta zilei de maine incat pierdem din vedere ceea ce este azi.

Cu totii trecem prin fel de fel de situatii de viata. Personal, am ajuns la concluzia ca nu pot controla pe nimeni si nimic, ca lucrurile materiale imi aduc o satisfactie efemera, trecatoare. Fericirea nu-mi depinde de ceea ce face sau nu partenerul de viata, ci de tot ceea ce eu sunt in interior, de cum ma raportez la propria-mi viata, la propria experienta, la a gasi acel echilibru intre material si spiritual.

Da, in general sunt un om fericit, insa pun linistea sufleteasca pe acelasi palier cu fericirea; ma bucur de viata, de lucruri mici, sunt recunoscatoare si cand apare cate-o problema imi spun intotdeauna ca exista si solutia.

Mai cad… inevitabil, nu am ajuns la acea stare constanta de fericire, de bine, insa ma ridic. Si tot asa.

Privesc in jurul meu si observ oameni care sunt preocupati de a se imbogati. Insa in spectrul lor exista doar avutia materiala, care din punctul meu de vedere nu e suficienta sau nu e ceva ce aduce fericire. Aduce confort, lipsa grijei zilei de maine insa in ecuatia asta unde este sufletul? Fiindca oamenii cu cat au cu atat isi doresc mai mult, cu cat acumuleaza lucruri materiale cu atat nu pot dormi noaptea de grija unor pierderi sau a faptului ca la un moment dat ar putea fi inselati.

E minunat sa ai o viata confortabila in care sa poti sa te bucuri de tot ce-i frumos, dar preocupa-te si de celalalt aspect, de tine, de sinele tau, cunoaste-te pe tine fiindca de n-o vei face, in majoritatea situatiilor vei fi fortat s-o faci.

Un om care are o legatura profunda cu semenii este un om bogat, un om care are o viata in care e ahtiat dupa cunoastere, invatare este un om bogat. Un om care este conectat spiritual la tot ceea ce inseamna viata este un om bogat. Un om care este recunoscator si care iubeste si ajuta ceilalti oameni este in consecinta, extrem de bogat… si fericit!
Si totusi, nu cred ca se poate sa fii continuu fericit, in extaz, traind in lumea asta. Insa, da, e necesar a fi mentinut acel echilibru interior, indiferent provocarile care vin si ale lor efecte. Pana la urma, cred ca apare un antrenament in ceea ce inseamna perceptie asupra situatiilor de viata.

“Am adormit si am visat ca viata e Bucurie, apoi m-am trezit si am inteles ca viata e Datorie. Apoi m-am dus la munca si ce sa vezi? Am decoperit ca Datoria poate fi Bucurie.” (Tagore)