“Fie ca voi sa gasiti si sa scoateti la lumina piatra filosofala, care sta ascunsa in sufletele voastre.”

Un roman care din punctul meu de vedere intra in categoria scrierilor initiatice, un roman in fata caruia nu poti ramane indiferent, poate parea plictisitor si de necitit pentru aceia care citesc si atat, folosindu-se doar de logica si ratiune. Insa in cazul acestei carti e nevoie de mai mult. De o deschidere, de a vedea dincolo de viata materiala, fapt care, de fapt, ne este prezentat si in carte prin intermediul personajul principal.

 

Un francez de 33 de ani, ajuns in culmea succesului din punct de vedere profesional, foarte bogat, insa extrem de singur, nefericit si mai ales suferind de o boala incurabila. Fiind cuprins de disperare, se „cearta” cu Dumnezeu, un Dumnezeu in care nici nu crede, il blameaza simtindu-se neindreptatit in preajma iminentei morti. Isi aloca meritele in privinta reusitelor profesionale, striga si urla, spunand ca a donat din banii pe care i-a castigat, ca a contribuit, mai mult decat colegii sai, la toate actiunile caritabile si prin urmare tot ceea ce i se intampla e nedrept.

In aceasta faza, a constientizarii propriei boli, a singuratatii in preajma mortii revine in viata sa Julie, o iubire mai veche, iar aceasta il indruma spre Romania unde avea sa intalneasca un om special care avea darul vindecarii. Sceptic, insa spunandu-si ca nu are nimic de pierdut, hotaraste sa mearga sa intalneasca acest om. Practic de aici incepe cu adevarat initierea. Debarasarea de tot ceea ce e material, debarasarea de propriul EU, debarasarea de prejudecati, convingeri si, cel mai important, purificare la toate nivelurile, conexiunea cu natura, cu propriul sine si mai ales cu Dumnezeu.

“Nu, boala ta este rasplata propriilor fapte. Tu ai decis cu liberul arbitru sa faci anumite actiuni, iar consecinta acestora este starea in care te gasesti.”

Una cate una, precum foile de ceapa, prejudecatile omului nostru se risipesc, ajunge sa aiba trairi extraordinare, sa mearga in vieti trecute, sa ajunga chiar in punctul in care hotaraste sa se intrupeze pe acest Pamant. Recunosc, sentimentala cum sunt, acesta este unul dintre pasajele care m-a impresionat cel mai mult, asa ca il voi reda mai jos:

“Deschid ochii si constat ca este intuneric bezna. O durere ascutita imi sfasie sternul. Este ca si cum cineva imi infige un pumnal si il rasuceste. Imi dau lacrimile, incerc sa ating locul, insa nu mai apuc, caci sunt smuls din pat. Vad cum mii de fire colorate, unele mai subtiri, altele mai groase imi ies din trup. Din sternul meu pleaca ceva ce seamana cu o funie, cu ajutorul careia sunt tras in sus. Tip, insa nu imi aud vocea. O panica imensa ma cuprinde si lesin. Nu stiu cat am stat asa insa cand imi revin imi dau seama ca sunt cu fata in jos, in ceva ce se simte a fi nisip. Sternul inca ma doare, dar senzatia nu mai este asa de acuta.

Ridic capul si vad nisipul violet. Ma uit imprejur. Totul in jurul meu este violet! Cred ca de la durere, receptorii mei vizuali nu mai receptioneaza bine culorile. Dar unde ma aflu? Imi vine in minte ca m-au aruncat din casa, undeva pe o plaja. Ma intorc si raman mut de uimire. In fata mea se deschide o mirifica mare violet, ale carei unduiri usoare, arunca cand si cand reflexe argintii. Pe bolta cereasca, de un alb-violet, stralucesc mandri, doi astri. Ma simt tras din nou, insa de data aceasta durerea nu mai este atat de ampla.

Ma trezesc asezat pe un fotoliu, in centrul unei sali, foarte asemanatoare unui amfiteatru. In spatele meu, se afla o masa de sticla, lunga, cu douasprezece scaune inalte, din acelasi material, dispuse pe una din laturi. Fotoliile din amfiteatru, ca de altfel si cel pe care stau eu, sunt de culoare alba. Sa tot fie vreo suta de locuri. Dar de ce nu este nimeni? Ma uit in sus, cautand sa aflu sursa acestei lumini usor violet, dar nu vad decat o cupola de sticla, de un alb opac. Se aude un sunet foarte asemanator unui gong si usa din lateral se deschide. Prin ea incep sa intre in tacere niste fiinte ciudate, alb-laptos, cu forma umanoida, insa cu extremitati anormal de lungi si subtiri. Ochii sunt mari si negri, iar capul usor trapezoidal este sustinut de un gat subtire, usor disproportionat fata de corp, dar delicat. Sunt lipsiti complet de orice fel de par si arata ca si cand ar fi dezbracati. Interesant este faptul ca nu par a avea sexe diferite.

Tip si vreau sa ma ridic de pe scaun, insa nu reusesc sa ma misc. Imi este frica!

Dupa ce sala s-a umplut, se aude iarasi un gong. De data asta se deschide usa din spatele mesei si prin ea apar alte douasprezece asemenea fiinte care se asaza.

In spatele lor, coboara un ecran, pe care se vede imaginea unei entitati de acelasi gen, stand intr-un fotoliu. De la masa de prezidiu se ridica cineva si incepe sa vorbeasca intr-o limba ciudata, melodioasa, pe care, culmea, o inteleg:

– Dragi frati conducatori ai planetei Yxala. Ne-am intrunit astazi aici, la cererea fratelui nostru Sath. El a ajuns la acel grad de dezvoltare in care poate alege ceea ce va face mai departe. Ca orice locuitor al planetei are dreptul la doua optiuni, dar consiliul este cel care analizeaza si aproba misiunea optima. El a renuntat la cea de a doua si solicita dreptul de a parasi aceasta dimensiune si de a se incarna pe Pamant.

In sala se aude un murmur de uimire. Simt cum ma scol de pe fotoliu si instinctiv ochii imi cad pe monitor. Vad ca si fiinta de acolo s-a ridicat in picioare. Inspir adanc si incep sa vorbesc. Un val de caldura ma trece cand imi dau seama ca entitatea din imagine sunt chiar eu. incerc sa fac cu mana, dar nu reusesc. Este ca si cu m-as afla in corpul unei alte persoane, parazitand-o, fara a avea insa acces la actiunile ei.

– Asa este, am cerut dreptul la incarnare pe Pamant, renuntand la cea de-a doua posibilitate, spun eu dupa care ma asez.

– Acest lucru inseamna ca oricat de gresita ar fi hotararea, noi trebuie sa o acceptam, spuse fiinta si se aseza.

Din amfiteatru se ridica o alta.

– Sunt Lehat, spune el inclinand usor capul inainte. Trebuie sa tinem cont de dorinta fratelui. Vreau totusi sa ii spun ca isi poate schimba hotararea. Cred ca este de datoria noastra sa ii spunem ce il asteapta si apoi sa il mai intrebam odata.

Vad cum toata sala incuviinteaza. Cel ce vorbise primul se ridica din nou.

– Ceea ce ai ales inseamna un nou inceput. Tot ceea ce stii, toate acumularile tale, toata evolutia ta spirituala iti vor fi sterse din memorie. Ele vor ramane inmagazinate in Akasha, si vei avea acces la ele, doar cand iti vei fi incheiat ciclul reincarnarilor succesive. De asemenea, legatura ta constienta cu Forta Creatoare va fi blocata. Nu vei mai avea posibilitatea cercetarii Cronicilor Akasha si deci toate actiunile tale vor fi facute la risc, dar ele iti vor fi contabilizate ca si karma. Desi ai ajuns la un inalt grad de maturitate Spirituala, noi consideram ca nu esti pregatit. Suntem constienti de faptul ca Forta Creatoare a hotarat ca toti cei care reusesc sa treaca prin tavalugul experientei numita Pamant si sa-si depaseasca conditia de Om, prin insusirea vibratiilor specifice tuturor polaritatilor negative si pozitive, au sansa de a deveni co-Creatori, insa a incepe o noua experienta reprezinta pentru noi un risc inutil, pe care nu stim de ce vrei sa ti-l asumi. Vei fi acolo singur, caci nu mai este nici unul din noi pe planeta aceea.

Entitatea in interiorul careia ma aflu se ridica in picioare. Simt cum o mare iubire imi inunda sufletul. Imi vine sa plang.

– Dragii mei frati. Am asistat cu vederea interioara la crearea acestei planete. Am simtit cata iubire si speranta s-a pus in ea. Vreau sa fiu acolo de acum de cand s-a creat si pana cand va face saltul. Stiu ca misiunea care mi-am ales-o este deosebit de grea. Stiu ca exista riscul sa nu pot iesi din valtoarea karmei, insa vreau sa experimentez aceasta iubire. Vreau sa o ajut, sa invat alaturi de ea, sa mor si sa ma nasc, sa gresesc si sa fac bine, sa sufar si sa ma bucur, intr-un cuvant vreau sa traiesc acolo spre a-mi desavarsi cunoasterea. Simt cu toata fiinta mea ca aceasta imi este menirea.

– Bine, dar vei fi singur. Indiferent de ce vei face nu iti vei gasi perechea. Vei fi singur intr-o mare de vibratii necunoscute.

– Inteleg, si imi asum acest risc. Cer consiliului sa ia act de hotararea mea. Este definitiva.

In sala se asterne linistea. Consiliul iese. Dupa cateva clipe se intoarce, iar entitatea care vorbise prima spuse:

– Am hotarat, nu fara durere, sa dam curs intentiei tale. Conform dorintei tale, vei fi sters din Cronica planetei Yxala si vei ramane doar in Cronica Akasha. Vei putea parasi planeta la prima activare a portalului. Forta Creatoare sa te ajute si sa te insoteasca, caci vei fi singur.

– Cer dreptul sa vorbesc, aud din sala.

– Sunt Ahlsa. Sunt membra in consiliu si cer dreptul de a pleca alaturi de Sath.

Un val de uimire strabate sala, izbucnind intr-o furtuna zgomotoasa. Privesc in sala. Un val de caldura imi inunda sufletul. Simt cu toata fiinta mea ca aceasta este Julie. Iubita mea, curajoasa mea!

– Dar acest lucru inseamna o retrogradare cu buna stiinta!
Zise o alta entitate din prezidiu.

– Nimeni niciodata nu a mai facut asa ceva! Sa ceri dizolvarea propriei constiinte superioare!

– Renunt la dreptul meu de coordonator. Renunt la toate onorurile acordate si cer dreptul de a accesa portalul impreuna cu fratele meu. Fac legamant de insotire, in fata voastra si a Creatorului si imi asum toate riscurile. Absolv acest consiliu de pacatul de a-mi da acordul, caci prin accesarea Constiintei Superioare, am dreptul de a alege singura.

Stiu, simt ca ceea ce traiesc eu de fapt este o rememorare a unei intamplari petrecuta cu miliarde de ani in urma, pe o planeta cu nume greu de pronuntat, insa lacrimile ma napadesc. Vad cum de fapt prin acest legamant, doua entitati, doua suflete pereche, si-au jurat de fapt, in fata Creatorului, iubire vesnica.

Ma trezesc stand alaturi de Julie in nisipul violet racoros. O tin de mana, uitandu-ma la marea cu reflexe argintii, care reflecta distorsionat nimburile celor doi sori – si imi aud sufletul vibrand la unison cu fiinta lui, a Creatorului. Un val de iubire imi inunda sufletul. Stiu ca plec pe planeta suferintei, pe frumoasa planeta albastra, si loc de ispasire si elevare, scoala cea mai dura din Univers. Din zare se aude sunetul de activare al portalului. Ne ridicam si plecam intr-acolo. Ajungem pe o platforma imensa, pe care recunosc uimit semnul MerKaBa. Pasesc pe ea, alaturi de Julie, tinandu-ne de mana. In jurul nostru se aduna zeci de fiinte. Le simt parca fizic tristetea. Din platforma se ridica doua tetraedre de lumina, care incep sa se roteasca. Suntem in mijlocul lor.
O lumina orbitoare imi strapunge trupul. O scap pe Julie.

– Am sa te caut in vesnicie, mai apuc sa ii strig.

Ma doare sternul atat de tare incat abia respir. Deschid ochii.”

Paul, personajul nostru trece prin toate starile evolutive sa zic asa, de la furie, negare, ajungand la contientizari profunde, pareri de rau, isi schimba viziunea asupra vietii, trece de la ura si razvratire ajungand la pace, acceptare, iubire.

Are trairi prin care intelege cum ar fi fost cursul vietii sale daca lua decizia de a fi tata intr-un anumit moment al vietii, intelege ca boala este un aspect care i-a fost necesar pentru a ajunge acolo, in acel punct al vietii in care viata si el ca structura interioara, redevine el.

Cristofor ii raspunde la multe intrebari, iar informatiile prezentate sunt pretioase pentru cei care cauta si sunt in acest proces de trezire de sine.

“Care este calea ce trebuie urmata pentru a ajunge la desavarsire?

Calea cumpatarii. Calea echilibrului. Urmand aceste cai omul trebuie sa ajunga la daruire, iertare, iubire, cunoastere, adevar si intelepciune. Dar mai inainte de a-si insusi aceste vibratii el trebuie sa fi trecut prin toate pacatele lumii, prin deznadejde si extaz, prin ura, manie si pasiune, prin saracie si abundenta. Trebuie sa cunoasca toate laturile creatiei si sa isi insuseasca toate caracteristicile specifice lor. Diamantul desavarsirii se afla ascuns in mocirla trairilor animalice. Trebuie sa bagi mana in namol, sa te murdaresti pentru a-1 aduce la lumina, iar odata scos el este al tau, reprezinta stradania ta de veacuri. Nimeni si nimic nu ti-i mai poate lua. Oamenii trebuie sa ajunga sa isi constientizeze propria divinitate, sa ajunga in acel punct in care Christosul lor interior se poate manifesta. Oamenii trebuie sa inteleaga ca nu sunt un capriciu al naturii ci sunt fii si fiice de Dumnezeu, ca in matricea lor astrala straluceste Duhul Sfant, care le confera aceleasi drepturi si puteri, egale cu cele ale lui Iisus.

Iisus si-a ales singur drumul, nu Tatal a facut-o pentru el; el a pasit pe aceasta cale spre a arata lumii cum fiecare om isi poate schimba viata, ca moartea nu este o piedica in calea invierii, imparatia lui Dumnezeu se afla aici, acum printre voi. Nu trebuie decat sa vreti sa intrati in ea si aflandu-va acolo veti constata ca viata voastra pacatoasa va disparea de la sine, toate partile ascunse si intunecate ale constiintei vor fi anihilate si transformate in lumina. Poarta imparatiei va este deschisa, trebuie doar sa gasiti calea de a ajunge la ea. Drumul nu este usor, este lung si anevoios, insa rasplata va fi pe masura stradaniei.

– Si cum sa gasim aceasta cale?, intreb eu manat de o curiozitate reala.

– In primul rand sa va schimbati principiile de viata. Primul pas ar fi intelegerea faptului ca Dumnezeu este Gandire Pura, iar atunci cand apare un bruiaj sau o dizarmonie, indreptati-va imediat inima catre aceasta gandire si puneti-va intrebarea ce ar fi facut Dumnezeu in aceasta situatie. Cum ar fi reactionat el? Veti constata cu uimire ca sufletul va va fi invadat de o mare pace si intelepciune. Veti sti instinctiv ce aveti de facut. Nu uitati ca pentru a vi se da trebuie sa cereti, caci a primi fara a cere inseamna incalcare de liber arbitru, adica nerespectarea legii. Al doilea lucru foarte important este sacralizarea activitatii. Fiecare activitate ar trebui facuta ca si cum creatorul insasi o executa.
– Cum poate un om sa isi constientizeze propria divinitate?

– In primul rand sa se cunoasca pe el insusi. Cunoscandu-se pe sine, el cunoaste de fapt microcosmosul si prin extrapolare ajunge sa inteleaga macrocosmosul. Ma refer aici la cunoastere deplina, fizica si spirituala. Cheia constientizarii este ascunsa in om. El este singurul care o poate cauta. A te desavarsi inseamna a te uni cu Divinul.”