ArsenieBoca

Experienta mea la Prislop

Se spune ca ajungem la Prislop, la mormantul Parintelui Arsenie Boca, atunci cand acesta ingaduie, cand te cheama. Cu cat aflam mai multe despre viata Parintelui, cu atat ceva se schimba in mine, imi era drag sa aud despre El, il simteam aproape intr-un mod inexplicabil si evident ajunsesem sa-mi doresc foarte mult sa merg la Prislop.

Insa, de fiecare data, cand imi propuneam, intervenea ceva si se anula, astfel apareau fel de fel de piedici. Efectiv ajunsesem sa cred ca n-o ajung curand acolo si ma consolam cu gandul ca nu este inca momentul.

Fiind o perosna care are un program de rugaciune si meditatie zilnica, m-am hotarat, imi amintesc si acum, intr-o zi de luni, sa incep sa ma rog Parintelul Arsenie ca sa-mi ingaduie sa ajung la al Sau Mormant. Pentru binecuvantare, exact asa am cerut: „Ingaduie-mi Parinte Ieromonah Arsenie Boca sa ajung sa ma inchin la al Tau Mormant si sa primesc binecuvantare.”

M-am rugat zilnic Parintelui iar primul semn a venit in aceeasi saptamana joi, sora mea m-a sunat sa-mi spuna ca o prietena de-a ei o anuntase ca vrea sa mearga sambata la Prislop. S-a gandit la noi, la mine, deoarece prin intermediul meu aflase de Parintele Arsenie Boca. Asadar, dupa patru zile de rugaciune catre Parinte, lucrurile erau deja aranjate: sambata urma sa plecam spre Prislop.

Era o zi de august calduroasa, am ajuns la Prislop si nu-mi inchipuiam ca poate fi atat de multa lume acolo. Ne-am luat acele fuste de la intrare si am pornit fara sa ne grabim, nici nu stiam incotro s-o luam insa urmam acel drum de oameni.
Mergeam agale, nici noi nu stiam incotro, efectiv urmam drumul si oamenii. Stiti momentele acelea in care pastrezi tacerea si esti tu cu tine, dincolo de zamzetul din jur, asa eram noi in acele momente.

S-a intamplat auzim la un moment dat, o voce ferma, puternica, nu stiam de unde vine si nu stiam cui se adreseaza. Privind spre dreapta, in picioare la marginea cararii era o batranica scunda, cu palarie, ochelari, un baston, toata imbracta in negru. Nu bagasem de seama ca noua ni se adreseaza pana cand a ridicat bastonul spre noi si a zis: „Voi astea trei care nu va grabiti, am nevoie de un baston viu!” Sora mea fiind in dreptul ei i-a intins bratul si am pornit toate patru.

Pe drum, ne-a povesti lucruri despre Parintele Arsenie, cum era ca om, cum se comporta in Manastire, care era atitudinea lui fata de Maicute, de oameni, ce anume-i placea. Eram captivate de aceasta batranica, de felul in care vorbea despre Parinte, de pildele pe care ni le povestea.

Cand am ajuns la coada imensa care se formase la Mormant, noi am avut intentia de a ne opri, insa atunci Batranica a ridicat bastonul si le-a spus oamenilor: „Faceti loc, Maicutele nu stau la coada!” Ne-a luat si am trecut prin acel drum format intre oameni si spunea continuu aceleasi vorbe: „Faceti loc, Maicutele nu stau la coada.”

Probabil pentru oameni, era ciudat si revoltator, stateau de ceva ore la rand iar noi, trei fete tinere, cu parul in vant care la infatisare erau departe de a parea calugarite, mergeau inainea lor.

In acest fel, ghidate de Batranica am ajuns la Mormant. Acolo, Preotii care se ocupau de organizare i-au vorbit respectuos Batranei care de fapt era o Maicuta din Manastire, ne-au permis sa mergem sa ne inchinam si apoi Maicuta ne-a luat deoparte si si-a continuat povestile despre Parintele Arsenie.

Oamenii veneau in jurul nostru curiosi de ceea ce ni se poveste, Maicuta a chemat pe cineva de acolo si ne-a daruit Mir, Ulei Sfintit, si ne-a indemnat sa scriem urmatoarele vorbe ale Parintelui: „De pilda: nemaiinvinovatind pe nimeni de relele ce ti le-au pricinut, pe neobservate constati iubirea de Dumnezeu si de oameni, ce-ti lumineaza si-ti incalzeste sufletul si suferinta iti devine numaidecat usoara sau chiar placuta, daca nu chiar dispare.”

Privind retrospectiv la acel moment, la cum era viata mea in acea perioada aceste cuvinte erau pentru mine, erau un mesaj pe care mult mai tarziu l-am inteles.

Maicuta, ne-a spus ca se numeste Varvara, Maicuta Varvara. In scut timp incepea Slujba de seara la care ne hotarasem sa ramanem, Maicuta Varvara a mers impreuna cu celelalte Maicute in fata Manastirii iar noi, am ramas undeva in spate.

La finalul Slujbei, intru-cat ne pregateam de plecarea spre casa, am hotarat sa merg la dansa cu gandul de a-i multumi pentru acea zi, pentru daruri, pentru ajutor si vorbele de duh, insa cand am inceput sa-i vorbesc, dansa nu ma recunostea, nu stia cine sunt.

In acele momente, in prima faza am fost confuza, dar apoi am stiut: Parintele ma asteptase, Parintele m-a dus la Mormant fara sa stau la coada, iar cuvintele pe care a insitat sa le notez, erau pentru mine si sufletul meu.

Ajunsa acasa, am gasit pe internet un articol in care o doamna povesteste ceva similar si era vorba de aceeasi Maicuta Varvara.

Am trecut de etapa coincidentelor, cred cu tarie in faptul ca Parintele Arsenie Boca se tine de cuvant si de acolo, ne ajuta asa cum a promis. Tot ce trebuie sa facem este sa credem si sa-i cerem ajutorul.

Un documentar foarte interesant despre viata Parintelui Arsenie Boca:

Sa ne fie de folos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *